TVA mai mică din iunie la alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, semințe-plante pentru aliment

TVA mai mică din iunie la alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, semințe-plante pentru aliment
Publicat: 20/05/2015, 15:55

Guvernul a aprobat astfel modificări ale normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, necesare pentru a actualiza sau clarifica unele prevederi având în vedere modificările survenite asupra legislației fiscale.

Noile prevederi aduc clarificări și stabilesc codurile corespunzătoare bunurilor pentru care se va aplica cota redusă de TVA de 9% începând cu data de 1 iunie 2015, respectiv: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.

Potrivit actului normativ, toate produsele ale căror coduri au fost prevăzute în norme, care prin natura lor sunt alimente destinate consumului uman sau animal, ori sunt plante, semințe, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, vor beneficia de aplicarea cotei reduse de TVA pe tot lanțul economic de la producător până la consumatorul final.

Prin urmare, cota redusă de TVA va fi aplicată și în cazul în care un produs alimentar este utilizat ca materie primă în alte scopuri, cum ar fi producerea de cosmetice, băuturi alcoolice, atâta timp cât acestea, prin natura lor, au ca destinație principală consumul uman sau animal. Potrivit Guvernului, măsura are scopul de a simplifica aplicarea cotei reduse de TVA, având în vedere că furnizorul nu poate controla scopul final în care este utilizat bunul respectiv, situație în care pentru același produs ar fi fost posibilă aplicarea unor cote diferite de TVA în funcție de utilizarea lor finală, ori acest lucru contravine principiilor statuate de Directiva 2006/112/CE.

O reglementare specifică este în cazul produselor care, prin natura lor, nu constituie alimente sau plante, semințe, ingrediente, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, cum sunt vitaminele, grăsimile, unele produse ale industriei chimice, semințele de rapiță, bumbac, ricin, sarea. În cazul acestor produse s-a prevăzut în mod explicit în normele metodologice, cu indicarea codurilor la care se încadrează produsele respective, că aplicarea cotei reduse de TVA este posibilă numai în măsura în care se poate face dovada că acestea sunt utilizate în scopurile prevăzute de lege.

În acest sens sunt prevăzute condiții atât pentru livrarea acestora în interiorul țării, cât și în cazul importului și a achiziției intracomunitare.

Actul normativ introduce, de asemenea, precizări în cazul vânzării, la un preț total, a pachetelor care conțin produse cu cote diferite de TVA. În aceste cazuri se va aplica cota de TVA corespunzătoare fiecărui produs.

Pentru suplimentele alimentare, în normele metodologice s-a prevăzut aplicarea cotei reduse de TVA în măsura în care acestea sunt notificate către Ministerul Sănătății sau Institutul de Bioresurse Alimentare, iar această notificare este afișată pe site-ul celor două instituții, conform legislației în domeniu.

Pentru băuturile alcoolice care sunt servite la restaurant sau de firmele de catering, pentru care se aplică cota de TVA de 24%, au fost date exemple pentru a se sublinia că acestea nu reprezintă livrări de bunuri, ci fac parte din serviciul de restaurant sau de catering, dar cu o cotă diferită de TVA.

În cazul serviciilor de cazare care includ și demipensiune, pensiune completa sau all-inclusive, s-a subliniat că acestea vor fi supuse cotei de 9% de TVA, chiar dacă includ și băuturi alcoolice, astfel cum s-a aplicat și până în prezent după modificarea realizată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2014 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.

De asemenea, actul normativ instituie reguli privind procedura de aplicare a prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului datorat pentru veniturile din activități independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum și veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat. Mai exact, se precizează perioada pentru care se acordă scutirea, potrivit documentelor justificative, în sensul corelării acesteia cu data de la care contribuabilii respectivi sunt încadrați, potrivit documentelor, ca fiind persoane cu handicap grav sau accentuat. De asemenea, se menționează obligativitatea ce revine contribuabilului care beneficiază de această facilitate să prezinte angajatorilor/plătitorilor/organului fiscal competent, după caz, documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat.

Documentele vor fi prezentate în original și copie, iar angajatorul/plătitorul/organul fiscal, după caz, vor păstra copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Aceste completări sunt necesare în condițiile în care prin OG nr.4/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost instituită scutirea de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile din activități independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum și veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Un alt element de noutate adus de actul normativ vizează asigurarea unui tratament fiscal nediscriminatoriu aplicabil veniturilor obținute din activități desfășurate în mod independent, în condițiile legii. În acest scop, Hotărârea de Guvern elimină excepția de la reconsiderare ca activitate dependentă, a activităților care generează venituri din profesii libere, precum și a drepturilor de autor și a drepturilor conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin actul normativ va fi modificată perioada în care operatorii economici autorizați pot publica lista cuprinzând prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete. Astfel, publicarea listei cuprinzând prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete trebuie să se facă cu maxim 7 zile și minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare a prețurilor respective. În prezent, prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete se declară la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor prețuri fără a fi precizat un termen maxim. Totodată, cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând prețurile de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, este publicată, prin grija antrepozitarului autorizat, a destinatarului înregistrat sau a importatorului autorizat, în două cotidiene de mare tiraj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor